Azi, 22 aprile 2019 am sărbătorit Ziua Pământului printr-o acțiune de ecologizare sub sloganul “Fii voluntar de Ziua Pământului” în pădurea de la marginea comunei Ruginești, din raza Ocolului Silvic Panciu. O acțiune cu entuziasm, responsabilitate și desigur, tinerețe. Mulțumim tinerilor care s-au implicat și îi așteptăm în viitoarele noastre proiecte! Mulțumim și voluntarilor profesori! Vom colabora în continuare cu Școala Gimnazială Ruginești, mai intens, pe domeniul tineret! Pentru a marca Ziua Pământului-2019, Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret împreună cu Regia Națională a Pădurilor-ROMSILVA prin Direcțiile Silvice Județene, au initiat aceste activități de ecologizare, în pădurile României. Astfel Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea împreună cu Direcția Silvică Vrancea, Ocolul Silvic Panciu și Școala Gimnazială Ruginești s-au implicat în organizarea acțiunii de ecologizare în comuna Ruginești.
Ești aici: Acasă / Comunicate / Acțiune de ecologizare sub sloganul “Fii voluntar de Ziua Pământului”