Joi, 17 august 2023 s-a desfășurat la Zaga-Zaga activitatea “Tinerii și natura în TANDEM” din cadrul proiectului “TANDEM”. Proiectul a fost organizat de Centrul de Tineret Focșani – Direcția Județeana de Sport Vrancea în parteneriat cu Asociația „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești.
La activitate au participat 24 de tineri, dintre care 19 tineri din județ și 5 voluntari străini veniți prin Corpul European de Solidaritate, printr-un proiect al Asociației „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești.
Menționam ca majoritatea participantilor la aceasta activitate au fost tinerii din echipa Centrului de Tineret, câștigătoare a Festivalului de Voluntariat 2022-2023 cu proiectul „ All the lives we haven’t lived”. Ei au participat săptămânal și s-au implicat în foarte multe activități în perioada octombrie 2022 – iunie 2023.
Activitatea de la Zaga-Zaga a fost una relaxantă, non-formală astfel încât tinerii au fost dezinhibați și s-a creat un cadru familial și familiar de exprimare, având ca obiective secundare să creeze relații de comunicare, noi prietenii și un spirit de team work.
Activitatea a fost susținută de doamna profesoară Ionela BATOG de la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret“ Focșani care prin activități intractive de comunicare în limba engleză, jocuri non-formale de teambuilding, de dezvoltare personală și de interacțiune: Dicebreakrs, Story chain, Baloon Fight, Dice Talk,Game of Masks a incurajat comunicarea si interactiunea participantilor la aceasta activitate.
Actvitatea non-formală “Tinerii și natura în TANDEM” a avut ca scop dialogul intercultural, creșterea încrederii în forțele proprii, a stimei de sine și a curajului tinerilor de a se exprima în limba engleză, de a-si imbunatati abilitatile de comunicare într-o limbă străină de circulație internațională, de a lega noi relații de prietenie.
Proiectul a fost organizat cu spijinul gazdelor de la Zaga-Zaga și a firmei de transport – Transport Public Focșani, cea care s-a implicat și a susținut și alte proiecte ale Centrului de Tineret Focșani.
Centrul de Tineret Focșani – Direcția Județeană de Sport Vrancea mulțumește tinerilor participanți la acest proiect, coordonatorilor acestora, doamnei profesoare Ionela Batog de la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret“ Focsani precum și celor care ne-au facilitat desfășurarea activității, ZAGA-ZAGA siTransport Public Focșani, făra de care nu am fi reușit să desfășuram această activitate!
Vezi galeria foto aici.