Ministerul Tineretului şi Sportului-MTS organizează în perioada 18 mai – 15 iulie 2016, prin DJST Vrancea, Concursul local de proiecte de tineret 2016. Tema concursurilor: Stimularea implicării tinerilor la viaţa societăţii . Aplicanţii eligibili pentru Concursul local de proiecte de tineret 2016 sunt organizațiile neguvernamentale nonprofit (ONG), înfiinţate legal şi cu sediul în România, respectiv asociaţii, fundaţii şi federaţii, constituite și care funcționează conform prevederilor O.G. nr. 26/2000, cu modificările și completările ulterioare, fundațiile județene pentru tineret și a Municipiului București și Fundația Națională pentru Tineret, care funcționează conform Legii nr. 146/2002 cu modificările și completările în vigoare. Perioade: depunerea proiectelor: 18 mai – 16 iunie 2016, între orele 8.00-16.00(cu excepţia zilelor nelucrătoare), la secretariatul DJST Vrancea din b-dul Unirii, nr. 12, Municipiul Focsani, judetul Vrancea sau prin poștă (nu se vor lua în considerare proiectele sosite la sediul DJST, prin poștă, înregistrate după data de 16 iunie 2016, ora 16.00 sau depuse la secretariatul DJST/DSTMB după data de 16 iunie 2016, ora 16.00) ; etapa de selecție, eliminatorie, fără punctaj (de analiză administrativă): 17 -21 iunie 2016; afişarea rezultatelor etapei de selecție, eliminatorie, fără punctaj (de analiză administrativă): 22 iunie 2016; depunerea clarificărilor și completărilor: 23 iunie – 29 iunie 2016; verificarea clarificărilor și completărilor depuse: 30 iunie – 01 iulie 2016; afişarea rezultatelor etapei de selecție, eliminatorie, fără punctaj (etapa administrativă): 01 iulie 2016; etapa de selecție pe bază de punctaj (evaluarea pe bază de punctaj): 01 iulie – 05 iulie 2016; afişarea rezultatelor: 06 iulie 2016; depunerea contestaţiilor: 07 – 08 iulie 2016; analiza contestaţiilor: 11- 14 iulie 2016; afişarea rezultatelor finale: 15 iulie 2016; perioada de derulare a proiectelor de tineret/ studențești: 27 iulie – 13 noiembrie 2016. Bugetul alocat Concursului local de proiecte de tineret 2016 la nivelul DJST Vrancea este 23.220 lei (bugetul comunicat la MTS), cu o limită maximă pe proiect de 10.000 lei. Această limită poate fi extinsă cu 2.000 lei alocați pentru activități de formare pentru membrii organizației și voluntarii ei, având ca obiectiv dezvoltarea organizațională (ajungându-se la proiecte cu buget maxim de 12.000 lei). Obiectivele concursului: Îmbunătăţirea ofertei de educaţie non-formală/ stimularea interesului tinerilor și studenților de a participa la activități de educaţie non-formală/ Direcţionarea educaţiei non-formale spre reintegrarea socială a tinerilor excluși social, asigurarea menţinerii sau restabilirii accesului la educaţia formală în paralel cu o reală promovare a învăţării non-formale și informale și a recunoașterii competenţelor dobândite/ Creşterea gradului de participare a tinerilor și studenților la viaţa comunităţii, sub toate aspectele ei, sociale, educaţionale, culturale, economice, de sănătate/ Creşterea gradului de participare a tinerilor și studenților la vot/Creşterea gradului de sensibilizare a opiniei publice cu privire la importanţa implicării în activităţi de voluntariat/ Dezvoltarea de programe de voluntariat pentru tineri și studenți. Priorități: vor avea prioritate toate proiectele care au ca beneficiari tineri cu oportunități reduse (tineri cu dizabilități, tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului, tineri care aparțin etniei romă, tineri care aparțin minorităților sexuale, tineri inactivi, care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEETs), tineri imigranți etc.). Detalii suplimentare referitoare la concurs și metodologie, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului și de pe site-ul Direcției Judetene pentru Sport si Tineret Vrancea – djstvrancea.ro . Informații suplimentare cu privire la Concursul local de proiecte de tineret 2016 se pot solicita la adresa de mail djst.vrancea@mts.ro .